Sala Transilvania a gazduit un spectacol baschetbalistic din mai multe puncte de vedere (mai putin al echipei oaspete). Pentru gazde a fost un mars triumfal de la inceput pana la sfarsit, iar pentru oaspeti a fost o trezire la realitate dupa prestatia fulminanta cu echipa mult mai slab cotata din Oradea. Iar in ceea ce priveste spectatorii si cele doua galerii, am asistat la un spectacol total.
In ciuda calculelor hartiei multi mureseni nutreau in secret speranta unei surprize (de proportii am putea spune) la Sibiu. Primele minute ale meciului au fost insa un dus rece: sibienii au iesit la pressing pe tot terenul inca de la primele atacuri ale noastre si au obligat jucatorii nostri sa comita cateva greseli elementare: pasa la adversar sau pivotul Wingate in postura nenaturala de conducator de joc (nu trebuie sa ne mire cele 8 mingi pierdute de el, o mare parte provin din aceste situatii). Acest pressing in sine nu ar fi fost destul pentru a dobori moralul jucatorilor mureseni daca nu ar fi fost completat de ratarile de la trei puncte mai ales, de cele circa 4-5 airball-uri din prima repriza atunci cand nu se apara nimeni la cel care arunca.
La sfarsitul primului sfert tabela indica 31-11, o diferenta imensa reflectand perfect ceea ce s-a petrecut in teren.
Si de aici nu a mai existat cale de intoarcere. Singurul remarcat de la noi prin vointa, pofta de joc dar si reusite in prima repriza a fost Jakab care insa a strans repede 4 faulturi si a trebuit sa fie schimbat. La cateva minute dupa revenirea sa in sfertul trei a acumulat si cea de-a cincea greseala personala si a trebuit sa paraseasca terenul, dar macar a facut-o cu fruntea sus.
Apararea sub panou a fost de multe ori dezastruoasa, dovada numarul mare de cosuri de sus si superioritatea sibienilor la capitolul recuperari (50-35). La acest fapt a contribuit si jucatorul Cortney Scott, o adevarata forta a naturii, cu o infatisare de rugbyist neozeelandez, care a blocat accesul la panou pe orizontala si pe verticala.
Probabil faptul care a contat cel mai mult in dezastrul de la Sibiu (dezastru nu ca rezultat ci ca joc de echipa) a fost faptul ca cei doi jucatori de la care se asteapta cel mai mult, McKenna si Cooley, au avut evolutii sterse. Spre sfarsitul partidei, pe fondul relaxarii gazdelor, Cooley, Hargrave si Largent au mai reusit sa reduca din diferenta prin aruncari de la 3 puncte sau patrunderi la sacrificiu efectuate mai ales de Cooley (la sacrificiu si din prisma accidentarii la umar) care a fost faultat aproape la fiecare patrundere, reusind cateva 3-point plays.
Suporterii mureseni prezenti in numar mare la meci (aproximativ 100) au oferit un spectacol frumos, completand showul faimoasei galerii sibiene, in spiritul traditionalei relatii de fair-play dintre cele doua galerii.
